Reuters: Ucraina a ajuns la o înţelegere cu Polonia pentru tranzitul de cereale, dar acordul pentru transportul pe Marea Neagră este sub semnul întrebării

Câteva state membre ale Uniunii Europene – Polonia, Ungaria şi Slovacia – au impus interdicţii de import pentru a-şi proteja pieţele interne de afluxul de cereale ucrainene mai ieftine, iar…

Alex Dumitru

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, demersuri pentru a pregăti poziţia României cu privire la prelungirea Regulamentului care a introdus facilităţi pentru produsele din Ucraina / Care sunt punctele sensibile

”Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), conform Hotărârii de Guvern nr. 1327 din 30 decembrie 2021 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, cu modificările şi completările ulterioare, exercită atribuţii în domeniile politicii…

Alex Dumitru

Blocarea cerealelor ucrainene îl ajută pe Putin, avertizează cele mai mari două grupuri politice din Parlamentul European

Polonia, Ungaria şi Slovacia au anunţat că sistează importurile din Ucraina, măsură denunţată de Kiev şi Bruxelles, care intervine chiar în timp ce este negociată cu Rusia prelungirea acordului pentru…

Alex Dumitru

Eurodeputată sancționată pentru hărțuire psihologică

Eurodeputata luxemburgheză Monica Semedo, membră a grupului Renew, a fost sancţionată pentru a doua oară pentru hărţuire morală, a anunţat marţi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, relatează rtl.lu.   Roberta…

Alex Dumitru

Nervii americanilor, tot mai slabi – trag cu arma fără somație

Încă o persoană a fost împușcată mortal fiindcă a greșit adresa, la câteva zile după ce un copil a fost ucis din același motiv.   Este vorba de o tânără…

Alex Dumitru

Analist economic vorbește despre vacanțe pe credit

Adrian Negrescu, analist economic, a declarat că nu ştie câţi români vor mai putea să meargă într-o vacanţă, mai ales în străinătate, deoarece cheltuielile cu energia, gazele şi produsele alimentare…

Alex Dumitru

Nicuşor Dan anunță că PMB a câştigat procesul cu Ministerul Fondurilor Europene

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă marţi că a câştigat procesul cu Ministerul Fondurilor Europene, Curtea de Apel Bucureşti anulând penalitatea de 84 milioane lei pe care acesta o aplicase, în…

Alex Dumitru

50 de atacuri ale rușilor în Donbas în 24 de ore

Disperare mare pe armata rusă în Donbas, zona minieră din estul Ucrainei pe care încearcă să o cucerească integral. Forţele armate ucrainene au respins 50 de atacuri ale rușilor, venite…

Alex Dumitru

FOTO. Casa din București a unui mare scriitor și critic așteaptă de 15 ani să fie restaurată și redeschisă

Donată de criticul literar prin testament, casa din București a fost deschisă publicului până în 2007. În 2008, imobilul a intrat în conservare, deconectat de la rețeaua electrică, iar din…

Alex Dumitru

Vremea în București pentru următoarele două zile. Meteorologii anunță minime de 7 grade

Meteorologii anunţă luni, 17 aprilie, că începând de astăzi şi până miercuri, la ora 12:00, în Capitală va ploua şi vântul va sufla cu până la 50 km/h, iar minimele…

Alex Dumitru