SRI, conectat la informații CIA

Eduard Hellvig însoţit de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, au fost într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii la care au avut o serie de întâlniri cu oficiali…

Alex Dumitru

UPDATE! Opoziția din Belarus a distrus un avion rusesc la sol, lângă Minsk – VIDEO

Acesta este momentul în care organizația de partizani BYPOL, formată din foști ofițeri de securitate bieloruși, a postat pe rețelele sociale imagini filmate cu o dronă care intră în zona…

Alex Dumitru

Una dintre cele mai importante competiții sportive la nivel internațional va avea loc în România. Mai exact, la Otopeni, în vară

În perioada 10-17 iunie 2023, România va găzdui una dintre cele mai importante competiții sportive la nivel mondial: Campionatul Mondial masculin de polo pe apă U20. Nicușor Dan a anunțat…

Alex Dumitru

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a urcat în metrou și a mers în vizită la Piața Unirii

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a mers cu metroul la Piața Unirii și a constatat că situația este „rău, foarte rău”, dar a anunțat că se va face curățenie. Într-un…

Alex Dumitru

Consiliul General al Municipiului București a aprobat 3 proiecte privind sănătatea nou-născuților

Consiliul General al Municipiului București a aprobat ieri trei proiecte destinate îmbunătățirii sănătății nou-născuților. Aceste proiecte sunt destinate spitalelor „Filantropia”, „Malaxa” și „Cantacuzino”. Primăria Municipiului București va investi sume semnificative…

Alex Dumitru

Tom Șora, noi dezvăluiri. Luiza Palanciuc, acuzată că l-a cucerit pe filosof când prima soție era bolnavă

După moartea filosofului Mihai Șora, imaginea acestuia are de suferit. Tot mai multe secrete din intimitatea familiei celui care a fost considerat „un simbol al libertății” de către „mișcarea rezistentă”…

Alex Dumitru

Coaliţia PSD-PNL pregăteşte impozitarea pensiilor speciale. Politicienii vor să impoziteze inclusiv sumele aflate în plată

Coaliţia de guvernare pregăteşte impozitarea pensiilor speciale. Liderii PNL și PSD se gândesc să reţină la bugetul statului o parte din veniturile magistraţilor, aviatorilor, diplomaţilor şi altor categorii cu pensii…

Alex Dumitru

Ce salarii au polițiștii români și cât este solda de grad în Armata română

În România, salariile și soldele militarilor și polițiștilor au fost majorate semnificativ la începutul anului 2023, iar aceștia au primit o remunerație mai mare pentru luna ianuarie. Banii au fost…

Alex Dumitru

Româncele între 18 și 45 de ani vor primi pentru prima dată compensații pentru vaccinul HPV

În România, vaccinul împotriva HPV ar putea fi compensat pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, deși momentan există un program gratuit de vaccinare destinat doar…

Alex Dumitru

Viessmann raportează o creștere istorică în 2022

Grupul german Viessmann raportează o creștere istorică a business-ului în 2022, la aniversarea a 105 ani de activitate. Compania a atins venituri de 4 miliarde de euro, în creștere cu…

Alex Dumitru