Siria denunţă noi sancţiuni care i-au fost impuse de către Uniunea Europeană
Uniunea Europeană a sancţionat luni 25 de persoane şi opt entităţi siriene, inclusiv pe unii veri ai preşedintelui Bashar al-Assad – pe care-i acuză de trafic de captagon, un drog…
Hackeri de la grupul electronic francez Thales piratează, în cadrul unui exerciţiu în premieră, un satelit aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene. China elaborează tehnici de preluarea controlului sateliţilor inamici, arată documente CIA, dezvăluie Financial Times
ESA a organizat o simulare a unei preluări a controlului de la distanţă a nanosateliţilor săi – care cântăresc sub zece kilograme. Această provocare a fost câştigată de echipa de…
Ciucă: Industria farmaceutică este strategică pentru sănătatea populaţiei, cât şi pentru sistemul naţional de apărare, iar compania Antibiotice Iaşi a susţinut constant în acest sens politicile publice ale Guvernului
”Am remarcat astăzi mobilizarea deosebită cu care Societatea Comercială Antibiotice S.A. Iaşi, singurul producător farmaceutic român la care statul este acţionar majoritar, prin Ministerul Sănătăţii, se implică în asigurarea necesarului…
Peste 100 de arestări în Turcia
Cel puţin 110 persoane au fost arestate marţi, în Turcia, în cadrul unei operaţiuni ”antiteroriste” în 21 de provincii, vizând numeroşi jurnalişti şi avocaţi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK),…
Monica Davidescu a vrut să fie gimnastă: „În copilărie am fost impresionată de Nadia” (AUDIO)
Apreciata actriță s-a aflat în premieră la Radio Sport Total FM, unde a vorbit despre pasiunea pentru sport și cariera din teatru. Fiind căsătorită cu Aurelian Temișan, de ani…
Europol: 400 de femei scăpate de persoane care le exploatau sexual
Cel puţin 13 membri ai unei reţele responsabile de exploatarea sexuală a peste 400 de femei în Finlanda şi în alte ţări scandinave au fost arestaţi într-o operaţiune europeană, au…
Concentrare de avioane de supraveghere aliate deasupra României
O concentrare importantă de avioane de supraveghere aliate a fost înregistrată marți deasupra României, în zonele de est, nord și deasupra Dobrogei. Este vorba despre o dronă de spionaj Northrop…
Trump judecat pentru viol
Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, este judecat începând de marţi într-un nou proces, de data aceasta unul civil. Scriitoarea şi jurnalista Elizabeth Jean Carrol îl acuză pe Trump…
Locuitorii din Bragadiru sunt profund nemulțumiți de situația cartierului în care locuiesc
Mulți locuitori din București au ales să se mute în afara orașului din cauza aglomerației, dar condițiile din unele zone nu diferă mult de cele din mediul rural. Locuitorii din…
Clădirea de pe Bulevardul Dacia din Sectorul 1 din București va fi consolidată și restaurată cu finanțare din PNRR
Primăria Municipiului București a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că clădirea de pe Bulevardul Dacia din Sectorul 1 va fi consolidată și restaurată cu ajutorul fondurilor alocate de…


