Vicepreşedinta executivă a CE, scrisoare către conducerea Parlamentului în care atrage atenţia că proiectul privind demiterea şi numirea membrilor Consiliului Concurenţei încalcă o directivă UE / Gorghiu: Senatul va ţine cont de legislaţia europeană

„Vă scriu în legătură cu modificările care se preconizează în domeniul dreptului concurenţei şi care includ o dispoziţie privind demiterea consiliului de administraţie al Consiliului Concurenţei. Înţeleg că, la 20…

stefan.alexiu@linkspr.ro

Activele nete ale celor 240 de fonduri de investiţii, locale şi străine, au crescut în luna ianuarie cu 1%, până la 46,4 miliarde lei

”Activele nete ale celor 240 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna ianuarie cu 1%, până la nivelul de 46,4 miliarde lei (9,4 miliarde euro); ieşirile nete ale lunii au totalizat 152 milioane lei ( -31…

stefan.alexiu@linkspr.ro

SUA anunţă sancţiuni împotriva a zeci de oficiali şi propagandişti ruşi, printre care prezentatoarea TV Olga Skabeeva. Pe listă sunt şi companii din domeniul nuclear şi minier

  Sprijinul pentru Ucraina este în valoare de 9,9 miliarde de dolari sub formă de finanţare nerambursabilă „pentru a ajuta Ucraina să vină în întâmplinarea nevoilor critice ale cetăţenilor săi,…

stefan.alexiu@linkspr.ro

Lider NATO: rușii trebuie reeducați, istoria lor rescrisă

În timpul Conferinței de Securitate de la Munchen, premierul estonian Kaja Kallas a susținut că liderii rușiI vor trebui judecați într-un tribunal precum cel de la Nurnberg, că, după încheierea…

stefan.alexiu@linkspr.ro

Ordinea mondială după războiul din Ucraina. Schimbările care vor influența viitorul omenirii

Ordinea mondială este pe cale să sufere schimbări, în contextul împlinirii unui an de la invazia rusească din Ucraina. Războiul a împărțit lumea, iar cele două blocuri economico-militare antagonice se…

stefan.alexiu@linkspr.ro

Germania vrea să scape de imigranții ilegali care nu vor să muncească. Cine face excepție de la expulzare

Germania vrea să reducă semnificativ numărul imigranților ilegali și să ia în acest sens mai multe măsuri pentru a controla fenomenul, anunță ministrul de finanţe Christian Lindner într-un interviu. Numărul…

stefan.alexiu@linkspr.ro

The Guardian: Cine câștigă în Ucraina – și ce se va întâmpla în continuare?

Pe masura ce se apropie aniversarea de un an de la invazia Rusiei in Ucraina, imaginea arata foarte diferit fata de primele saptamani de razboi, cand sute de tancuri rusesti…

stefan.alexiu@linkspr.ro

Salamuri și cârnați pentru soțiile militarilor rusi uciși in Ucraina

Administratia orasului Vladivostok a oferit pachete cu alimente soțiilor militarilor rusi ucisi in Ucraina. In pachete se aflau salamuri, carnati si conserve de pate. Autoritatile locale au precizat ca oferirea…

stefan.alexiu@linkspr.ro

Transnistria, o provincie cu muniție cât pentru un război planetar

Federația Rusă a indicat vineri că orice atac asupra regiunii separatiste nerecunoscute Transnistria este echivalent cu un atac asupra sa. Pe lângă miza politică a creării unei noi crize similare…

stefan.alexiu@linkspr.ro

Câinele cu cea mai lungă limbă din lume

Cartea Recordurilor a bifat o nouă performanță – limba setter-ului englez Bisbee măsoară 9,5 centimetri și este chiar mai lungă decât botul câinelui. Conform certificatorilor oficiali ai Guinness World Records,…

stefan.alexiu@linkspr.ro