Explicațiile șefului ASF
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la audierea…
Guvernul invită antreprenorii în Programul european Global Gateway
Guvernul României anunţă că face demersuri pentru o prezenţă cât mai activă…
MIPE: Apeluri de 970 milioane euro pentru sprijinul vârstnicilor, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi, lansate în acest an
Proiectele, pentru atragerea banilor, pot fi depuse de unităţile administrativ – teritoriale,…
Credit Suisse şi UBS ar putea beneficia de sprijin de stat şi din partea băncii centrale din Elveţia de peste 260 de miliarde de franci elveţieni
Autorităţile elveţiene au anunţat duminică că UBS a fost de acord să…
Valentin Ionescu (ASF): Autoritatea a efectuat 17 controale la Euroins, soldate cu 26 de amenzi / Am amendat compania cu amenzi istorice de aproape 6 milioane de lei la vremea respectivă, am câştigat toate procesele, în ultimii doi ani
”Noi m făcut toţi paşii legali, trebuia să lăsăm compania să temine…
Acţiunile UBS au închis luni în creştere cu 1,2%, inversând pierderile mari din timpul tranzacţiilor, dar titlurile Credit Suisse s-au prăbuşit cu peste 55%
Indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat cu 0,98%, recuperând la rândul său…
CNAIR a trimis spre validare documentaţia necesară modernizării DN 1 A, pe sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu şoseaua Chitila-Mogoşoaia
”Am transmis astăzi la ANAP (pentru validare) documentaţia pentru contractul destinat modernizării…
UBS va cumpăra Credit Suisse, anunţă preşedintele Elveţiei. Tranzacţia, de 3 miliarde de franci elveţieni
Această soluţie “nu este decisivă doar pentru Elveţia (…) ci pentru stabilitatea…
Virgil Popescu: Vă pot confirma că nici eu nu am primit acasă factura, în Turnu-Severin. Mă nelinişteşte treaba aceasta / Va trebui să finalizeze toată facturarea asta
”Vă pot confirma că nici eu nu am primit acasă factura, în…
Ministrul Energiei: Eu sunt convins că absolut toate companiile din România vor plăti acea taxă de solidaritate
”Eu sunt convins că absolut toate companiile din România, vorbesc de cele…
