„Am văzut în mediul public asta, dar daţi-mi voie să mă informez despre el. România nu este monitorizată de FMI la momentul acesta. Deci este o informaţie la care daţi-mi voie să am rezerve, daţi-mi voie să mă îndoiesc de această informaţie”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, întrebată vineri la Digi 24 că dacă ia în calcul să modifice noua lege a pensiilor, fie să crească etapizat pensiile, în contextul în care FMI susţine că aceste cheltuieli suplimentare vor duce la depăşirea ţintei de deficit de 3% din PIB.

Ea a mai precizat că nu a văzut nimic oficial emis de către Fondul Monetar Internaţional referitor la cheltuielile prevăzute prin noua lege a pensiilor.

„Inclusiv noi la Ministerul Muncii am avut acum ceva timp, cred că în septembrie, reprezentanţi de la FMI cu care am discutat despre partea de ocupare. Este firesc, este normal să fim în dialog cu toate instituţiile, dar oficial eu nu am văzut nimic de la FMI în sensul acesta”, a completat ministra Muncii.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) pregăteşte un raport privind situaţia financiară a ţării noastre în care va preciza că cheltuielile suplimentare ar putea duce la o atingere a ţintei deficitului bugetar de 3% din PIB şi recomandaă o reconsiderare a noii legi a pensiilor, fie printr-o creştere mai mică a pensiilor, ori prin majorări etapizate ale acestora, au spus surse guvernamentale, pentru News.ro.