”Bittnet Group înregistrează cresterea veniturilor cu 150%, o dublare a EBITDA şi o reducere la jumătate a pierderii brute pe parcursul primelor 9 luni, marcând un progres semnificativ către atingerea obiectivului de profitabilitate. Profitul operaţional la 9 luni a revenit în teritoriu pozitiv, însumând 5,7 milioane lei (comparativ cu pierderea de aproape 1 milion lei înregistrata la 30 iunie 2023). Cifra de afaceri a ajuns la 278 milioane de lei, marja brută înregistrată de 44 milioane lei şi EBITDA a atins 12,3 milioane lei”, anunţă compania.
La final de septembrie 2023, toţi indicatorii marchează o îmbunătăţire faţă de septembrie 2022: cifra de afaceri este în creştere cu 151% faţă de septembrie 2022, marja brută cu 67% mai mare, EBITDA înregistrează o creştere de 93%, iar profitul operaţional a crescut cu 60%.
Pierderea brută a scăzut la 2 milioane lei, jumătate faţă de pierderea din septembrie 2022.
“În ciuda contextului actual, caracterizat de reduceri semnificative de costuri la nivelul clienţilor globali şi de volatilitate şi incertitudine suplimentară la nivel legislativ în România, ne-am întrebat dacă am făcut cea mai bună alegere când ne-am propus să creştem profitabilitatea în 2023. Cu toate acestea, suntem încântaţi să vedem progrese semnificative: creşterea veniturilor combinată cu reducerea cheltuielilor administrative au dus la dublarea EBITDA faţă de septembrie 2022. Dacă vom continua pe această linie pozitivă, putem încheia anul cu o profitabilitate semnificativ crescută faţă de cea din 2022″, a declarat Mihai Logofatu, CEO al Bittnet Group.
Acesta afirmă că, din pipeline-ul de 185 milioane existent la 30 iunie pentru semestrul 2, în T3 a livrat deja peste 130 milioane şi am continuat să construim pipeline nou, atât pentru final de 2023 cât şi pentru 2024.
” Astfel, pentru T4, totalul proiectelor în executie este de peste 100 milioane lei venituri, cu o marjă brută de 20 milioane şi un EBITDA de peste 9 milioane”, spune el/
În trimestrul al treilea, Bittnet a adăugat peste 100 noi clienti, a continuat să optimizeze cheltuielile administrative, să îmbunătăţească gestionarea resurselor echipei şi să se concentreze pe cel mai mare pilon de afaceri din grup, cu cel mai mare potenţial de creştere: Cloud & Infrastructură. Într-un an cunoscut ca „anul concedierilor” în gigantii IT globali, pilonul Cloud & Infrastructură a înregistrat cea mai mare creştere a veniturilor şi un profit operaţional de aproape 4 ori mai mare în primele 9 luni.
“Activităţile din pilonul de Cloud & infrastructură ale grupului au fost centrul atenţiei noastre în acest trimestru, fie că a fost vorba integrarea în structura Grupului a proiectelor de m&a finalizate în ultimul an, fie că ne-am concentrat pe eficientizarea operaţională a companiilor din acest pilon. Cloud& Infrastructură este şi pilonul ale cărui rezultate influenţează cel mai mult performanţa consolidata a grupului şi acest lucru se vede şi în rezultatele la Q3 unde veniturile pilonului au crescut cu 233% , marja brută cu 190%, iar profitul operaţional fiind de 4 ori mai mare”, declară Cristian Herghelegiu, GRUP CEO, Clould & Infrastructură.