”NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor şi dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, a inaugurat Bulevardul Râului (tronsonul Calea Severinului – strada Brestei), cea mai nouă arteră din municipiul Craiova. Bulevardul, construit în urma unei investiţii totale de peste 10 milioane de euro, a fost donat Primăriei Municipiului Craiova şi predat oficial, astăzi, în urma ceremoniei de inaugurare”, anunţă dezvoltatorul.
Artera are două benzi pe fiecare sens şi a fost construită pentru a facilita traficul în zona Promenada Craiova, cel mai nou şi modern centru comercial din oraş, dezvoltat de NEPI Rockcastle, care va fi deschis pe 5 octombrie. Lucrările la noul bulevard s-au derulat pe parcursul a aproximativ 18 luni, care includ şi perioada necesară obţinerii autorizaţiilor de construcţie.
Investiţia totală s-a ridicat la peste 10 milioane de euro. NEPI Rockcastle a donat municipalităţii şi un teren de aproximativ 7.000 de metri pătraţi, unde a fost amenajată zona verde din centrul bulevardului.
„Promenada Craiova este un exemplu foarte bun al colaborării eficiente dintre autorităţile locale şi mediul privat. Încă de la început, municipalitatea s-a implicat în acest parteneriat şi a demarat procesul de expropriere din zonă, fără de care proiectul nu ar fi fost posibil. Ulterior, pe măsură ce planurile investitorilor au prins viaţă, ne-am preocupat să creăm acelaşi mediu ecologic, cu multe spaţii verzi şi în jurul noului mall, aşa cum i-am obişnuit pe craioveni, indiferent în ce cartier stau. Nu în ultimul rând, am asigurat şi un acces facil la Promenada, prin lansarea celui mai lung traseu de transport public în comun din Craiova, pe ruta căruia vor tranzita autobuze de ultimă generaţie”, a spus Lia-Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
Noul bulevard este prevăzut cu sensuri giratorii, semaforizare inteligentă, spaţii verzi şi piste pentru biciclete.
„Credem foarte mult în potenţialul Craiovei, care este deja un centru regional important şi considerăm că poate deveni unul dintre principalele poluri de business ale ţării. Ne-am dorit să intrăm pe această piaţă şi am căutat câţiva ani un teren care să se potrivească nevoilor noastre. Unul dintre obiectivele majore ale NEPI Rockcastle, în afară de a dezvolta centre comerciale de o calitate peste standardele pieţei, constă în implicarea în comunitate. Ne bucură că, prin facilitarea traficului în zona centrului comercial Promenada Craiova şi nu numai, putem da ceva înapoi unei comunităţi care ne-a primit cu braţele deschise. Sunt convins că noul bulevard va schimba în bine viaţa craiovenilor şi că va constitui un atu şi în atragerea unor investiţii viitoare”, a adăugat Andrei Radu, director de Dezvoltare, NEPI Rockcastle.
NEPI Rockcastle este principalul investitor şi dezvoltator de proprietăţi comerciale din Europa Centrală şi de Est. Grupul deţine proprietăţi cu poziţie cheie în România, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Cehia, Serbia şi Lituania, şi continuă dezvoltarea printr-un program de expansiune în regiune.
Cu 59 de proprietăţi în cele nouă pieţe şi abilităţi de gestionare geografice diverse, NEPI Rockcastle urmăreşte în mod eficient oportunităţile imobiliare din zona CEE.
În România, compania deţine 25 de centre comerciale dintre care amintim Bucureşti (Mega Mall, Promenada Mall), Sibiu (Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu), Timişoara (Shopping City Timişoara), Constanţa (City Park Mall Constanta), Targu Mures (Shopping City Târgu Mureş) si Ploieşti (Ploieşti Shopping City).