BCE a optat să creascăe dobânzile cu 0,25 de puncte procentuale, o a zecea majorare consecutivă ducând dobânda de referinţă la 4%.
Înainte de anunţ, economiştii erau împărţiţi dacă banca centrală va menţine dobânzile constante sau le va creşte în continuare.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în urcare cu 1,52%, faţă de un avans de 0,3% înainte de anunţul BCE.
Sectorul resurselor de bază a crescut cu 4,2%, după ce banca centrală a Chinei a anunţat că va reduce dobânda rezervelor obligatorii pentru majoritatea băncilor cu 0,25 de puncte procentuale, începând cu 15 septembrie, cea mai recentă măsură de a-şi stimula treptat economia.
Sectorul automobilelor a scăzut cu 0,4%, pe măsură ce optimismul iniţial cu privire la o anchetă a UE privind subvenţiile pentru vehiculele electrice din China a scăzut, din cauza temerilor de măsuri de răzbunare şi cu o grevă americană care se profilează.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a avansat cu 0.97%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,19%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 1,95%. FTSE MIB al bursei din Milano a urcat cu 1,37%, în timp ce IBEX 35 al bursei din Madrid a crescut cu 1,33%.