”De când am venit la Ministerul Finanţelor m-a preocupat în mod deosebit să evaluez eficienţa proceselor de colectare a datelor financiare şi să identific alături de experţii CNIF posibile îmbunătăţiri care să ducă la optimizarea cheltuielilor guvernamentale şi la gestionarea mai bună a resurselor. Nu ştiu câţi înţeleg impactul pe care CNIF (Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare) îl aduce pentru a înţelege starea financiară a ţării, evoluţia economică şi tendinţele fiscale. Prin colectarea, gestionarea şi analiza datelor financiare, CNIF ne ajută să luăm decizii informate şi ajută, implicit, la menţinerea stabilităţii financiare pe termen lung”, a arătat Marcel Boloş, miercuri seară, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că, totodată, CNIF ”joacă un rol crucial în detectarea şi prevenirea activităţilor ilegale”.
”Este important să înţelegem care sunt măsurile tehnologice şi procedurale utilizate pentru a identifica tranzacţiile suspecte. Tocmai de aceea am vrut să văd procesul riguros prin care trece fiecare informaţie financiară pentru a detecta potenţiale riscuri şi anomalii, pentru că în final demonstrează determinarea noastră de a menţine o piaţă financiară transparentă şi corectă. Faptul că încă se foloseşte tehnologie învechită nu mai este o noutate pentru nimeni. De aici sunt repercursiuni atât în ceea ce priveşte disponibilitatea serviciilor şi a riscurilor de securitate, cât şi în privinţa costurilor tot mai mari pentru întreţinerea infrastructurii utilizate. Chiar şi aşa, este onorabil că angajaţii de aici gestionează un adevărat «hub» al finanţelor publice utilizat de peste 14.000 instituţii publice şi 1,4 milioane români. Modernizarea şi adaptarea CNIF la noile cerinţe şi actualizarea tehnologică a infrastructurii hardware şi software este asumată de România prin PNRR. Este un aspect vital pe care trebuie să îl urgentăm, dacă vrem să rămânem relevanţi şi să ne adaptăm la provocările tot mai complexe pe care le avem în faţă”, a afirmat ministrul de Finanţe.