Ministrul Energiei afirmă că a continuat întâlnirile la Washington la Casa Albă cu Sarah Ladislaw, asistent al preşedintelui şi director senior pe probleme de mediu şi energie. ”O întâlnire excelentă, în care am setat principalele repere pentru avansarea programului nuclear civil românesc, exploatarea noilor surse de energie regenerabilă şi soluţii comune pentru o tranziţie inteligentă”, precizează Burduja.
El mai spune că de mare importanţă a fost şi întâlnirea cu conducerea EXIM BANK SUA. Instituţia s-a angajat să contribuie cu o finanţare de 3 miliarde de dolari la construcţia unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, şi cel puţin încă pe atât la proiectul reactoarelor nucleare de mici dimensiuni de la Doiceşti.
”Lucrurile avansează într-un ritm bun”, subliniază el.
Sebastian Burduja mai scrie că e avut deosebita onoare să fie oaspetele Atlantic Council, unul dintre cele mai prestigioase institute din Washington, în dialog cu Jeff Pyatt, secretar adjunct pentru resurse energetice.
”Evenimentul a inclus o masă rotundă pentru discuţii private cu vectori de influenţă din capitala Americii, urmată de o emisiune interactivă”, afirmă ministrul Energiei.
”Vizita a însemnat şi şansa unei revederi surpriză. În timpul unei întâlniri la departamentul de stat, aflând de sosirea noastră, a venit fostul meu coleg de la Harvard, Ned Price. Ned a fost câţiva ani purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, un rol absolut vital, iar din martie este consilierul lui Anthony Blinken. E genul de om care vrea să facă bine pe această lume şi am păstrat cu bucurie legătura în toţi aceşti ani. Cu siguranţă România are mulţi prieteni la Washington. Sectorul energetic este o dimensiune vitală a parteneriatului strategic, iar România este un vector de stabilitate şi securitate în regiune. Eforturile noastre pentru sprijinirea Republicii Moldova şi Ucrainei sunt apreciate aici, la fel este şi capacitatea de inovare a României şi calitatea specialiştilor noştri în energie. Înainte, împreună”, mai spune Burduja.