Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că ţara noastră va trimite la Comisia Europeană noul plan REPowerEu, în valoare totală de 1,4 miliarde euro, până la finalul lunii august, plan care va fi axat pe programe dedicate direct românilor.

 

Şeful Executivului a adăugat că „1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice şi eficientizarea energetică a locuinţelor”.

„1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice şi eficientizarea energetică a locuinţelor! Noul plan REPowerEu, în valoare totală de 1,4 miliarde de euro, pe care îl vom trimite la Comisia Europeană până la sfârşitul lunii august va fi axat pe programe dedicate direct românilor! Concret, vor fi peste 600 de milioane de euro pentru achiziţii de panouri solare şi baterii pentru stocare a energiei. Aproximativ 60 de mii de gospodării vor putea accesa acest program, iar valoarea fiecărui grant va fi de aproximativ 10 mii de euro cumulat”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe Facebook.

Şeful Guvernului a mai spus că, în paralel, alţii 500 de milioane de euro vor merge pentru amenajarea locuinţelor în vederea reducerii consumului de energie şi implicit a facturilor cu până la 30%.

„Iar o pondere semnificativă dintre aceşti bani va fi alocată ţintit către populaţia vulnerabilă şi cei din mediul rural”, a completat Ciolacu.

Ciolacu: sfârşitul lunii august vor fi adoptate cele două ordonanţe de urgenţă

Premierul a mai precizat că are încredere că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu va obţine la Bruxelles ceea ce este necesar pentru români şi România.