40 de angajați ai misiunii diplomatice a Rusiei la București vor părăsi România împreună cu familiile pe un zbor privat al companiei Russian Airlines.
Amintim că România a decis reducerea personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în țară prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Rusia.
„Cursa aeriană este autorizată în baza art. 3d, alin. (3), teza a II-a din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 și a art. 44 din Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relaţiile diplomatice”, se arată în comunicatul MAE.
Alegerea posturilor ce vor fi reduse și a persoanelor care vor trebui să părăsească România a aparținut, în această fază, Federației Ruse.
Ministerul de Externe al Rusiei a reacţionat la decizia României de a reduce cu zeci de posturi numărul personalul diplomatic din Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, transmițând că va răspunde „în mod corespunzător”.
Și Statele Unite au anunțat marți că au autorizat un avion rusesc să zboare la Washington pentru a prelua diplomați, în pofida interdicției de a efectua zboruri comerciale din Rusia, și au cerut în schimb „reciprocitate”, potrivit hotnews.ro