Administrația Biden a recunoscut vineri că prima fază a contraofensivei Ucrainei nu a îndeplinit așteptările, dar a reiterat că Statele Unite vor continua să ofere asistență sub formă de formare, echipament și consiliere.
“Suntem în contact permanent, aşa cum am spus, cu omologii noştri ucraineni”, a declarat, vineri, John Kirby, coordonatorul Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe pentru Comunicare Strategică, scrie news.ro
“Şi ei ne ţin la curent – şi continuăm să facem ceea ce vom face, ceea ce putem face, pentru a-i ajuta în contraofensivă, fie că este vorba de instruire şi, după cum ştiţi, ei primesc în continuare instruire la nivel de brigadă, fie de capacităţi suplimentare şi, cu siguranţă, de consiliere şi informaţii. Adică, continuăm să le oferim sprijin pe măsură ce îşi croiesc drum prin aceste operaţiuni ofensive, dar unde vor merge şi cât de repede vor merge, asta va fi, într-adevăr, decizia lor”, a adăugat acesta.
Preşedintele Statului Major Întrunit, generalul Mark Milley, a declarat, vineri, că ritmul mai lent face “parte din natura războiului”.
“Ceea ce am spus a fost că acest lucru va dura şase, opt, zece săptămâni. Va fi foarte dificil. Va fi foarte lung şi va fi foarte, foarte sângeros. Şi nimeni nu ar trebui să îşi facă iluzii în legătură cu nimic din toate acestea”, a declarat Milley, vineri, la Clubul Naţional de Presă din Washington, DC.
“Aceasta este literalmente o luptă pentru viaţa lor”, a spus el.
“Aşa că, da, sigur, merge un pic mai încet, dar asta face parte din natura războiului”, a mai declarat oficialul.
Săptămâna trecută, CNN a relatat că oficialii consideră că contraofensiva “nu răspunde aşteptărilor pe niciun front”, în timp ce liniile de apărare ruseşti s-au dovedit a fi bine întărite, ceea ce face dificilă încălcarea lor de către forţele ucrainene.
În ceea ce priveşte contraofensiva, Kirby a recunoscut că forţele ucrainene “au făcut unele progrese – şi ei înşişi au vorbit despre faptul că nu sunt atât de multe pe cât şi-ar fi dorit, dar, din nou, ne concentrăm să ne asigurăm că au ceea ce le trebuie şi vom continua să facem acest lucru”.
El a refuzat să ofere un termen privind cât de mult ar putea dura conflictul.