Indicele de referinţă Stoxx 600 a încheiat ziua în declin cu 0,6%, majoritatea sectoarelor fiind în teritoriu negativ.
Pierderile au fost conduse de sectorul auto, în scădere cu 1,4%, în timp ce sectorul utilităţilor a crescut cu 0,7%.
Firma germană de produse chimice Lanxess a extins pierderile anterioare până la o scădere cu 15,4%, după ce a anunţat că va rata previziunile de profit pentru acest an, ceea ce a accentuat declinul indicelui DAX.
Investitorii vor monitoriza Regatul Unit săptămâna aceasta, cu date privind inflaţia care vor fi publicate miercuri şi un anunţ de politică monetară de joi. O creştere de 0,25 de puncte procentuale a dobânzii cheie este aşteptată pe scară largă, după ce Banca Centrală Europeană a mărit deja dobânda de referinţă şi Rezerva Federală a făcut o pauză săptămâna trecută.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,55%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,27%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a pierdut 0,25%.