Acordul, negociat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie 2022, a permis Ucrainei să reia exporturile de cereale pe mare pentru a contribui la soluţionarea unei crize alimentare globale despre care ONU a spus că a fost exacerbată de cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Luna trecută, Moscova a acceptat cu reticenţă să prelungească acordul, cunoscut sub numele de Iniţiativa privind cerealele de la Marea Neagră, până la 17 iulie, cu condiţia să primească ajutor pentru propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte. Rusia spune că acest ajutor nu s-a materializat.
„Este imposibil să actualizăm acest acord şi, în aceste condiţii, cred că este de asemenea imposibil să îl prelungim, deoarece limita răbdării şi a dorinţei noastre de a-l pune în aplicare a fost epuizată”, a declarat preşedinta camerei superioare a parlamentului, Valentina Matvienko, citată de Interfax.
Matvienko, vorbind în marja forumului economic de la Sankt Petersburg, a declarat că Rusia va căuta „alte formate” pentru a se asigura că ţările mai sărace nu vor avea de suferit de pe urma încetării acordului privind cerealele. „Suntem deschişi la toate propunerile rezonabile şi la orice dialog, dar nu în detrimentul intereselor ţării noastre”, a adăugat ea.
La rândul său, principalul consilier de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat vineri că este puţin probabil ca Rusia să renunţe la acordul privind cerealele înainte ca acesta să ajungă la termenul de reînnoire, care este 17 iulie, a relatat presa de stat
În timp ce exporturile de alimente şi îngrăşăminte nu intră sub incidenţa sancţiunilor dure impuse de Occident Rusiei din cauza războiului din Ucraina, Moscova spune că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările creează bariere în calea propriilor exporturi.
Preşedintele Vladimir Putin va discuta sâmbătă, la Moscova, despre soarta acordului privind cerealele şi alte probleme cu o delegaţie de lideri africani. Aceştia s-au aflat vineri la Kiev pentru a discuta despre posibilele modalităţi de a pune capăt războiului care durează de aproape 16 luni.
Putin a declarat marţi că Moscova ia în considerare posibilitatea de a se retrage din acord deoarece a fost „înşelată” de Occident în legătură cu promisiunile de a elimina barierele din calea exporturilor proprii de cereale şi îngrăşăminte.
Întrebat vineri despre posibilitatea prelungirii acordului privind cerealele, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat: „Cum poţi prelungi ceva care nu funcţionează?”.
Agenţia de ştiri TASS l-a citat pe Lavrov spunând, de asemenea, că o explozie care a avariat o conductă de amoniac între Rusia şi Ucraina este o dovadă în plus că „cineva” nu doreşte ca acordul să fie prelungit.