În luna aprilie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat 55 de controale în mai multe piețe din București. În urma acestora, 14 operatori economici au fost închiși temporar, iar comisarii au aplicat amenzi în valoare totală de peste 130.000 de lei. Pe data de 26 aprilie 2023, Comisariatele pentru Protecția Consumatorilor din cele 6 sectoare ale Bucureștiului au efectuat aceste controale în piețele Floreasca, Delfinului, Sălăjan, Reșița, Rahova și Orizont.
Au fost date 25 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 139.000 lei, și 19 avertismente pentru neregulile constatate. De asemenea, comisarii au dispus retragerea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme, în valoare de 35.000 lei.
Acestea sunt numele operatorilor economici închiși temporar de către ANPC:
Sectorul 1:
- Josan Sermar SRL – sectorul 1
- Fresh Meat Service SRL – sectorul 1
Sectorul 2:
- Margal Salon SRL – sectorul 2
- Sweet Kids SRL – sectorul 2
- PI Smaranda Codiță – sectorul 2
- Lux Pan IMPEX – sectorul 2
Sectorul 3:
- Baking & Pastry SRL
- Lazăr P. Gheorghe SRL
- Emprod SRL
Sectorul 5:
- SC Semiluna Pan SRL
- Salon Igiena SRL – serviciul de cosmetică
- SC Roxiti SRL – spațiul de depozitare
Sectorul 6:
- Dumicom Prodex SRL
- Carmangeria Godac SRL – spațiul frigorific
În comunicatul de presă au fost enumerate principalele probleme constatate în urma controalelor efectuate în cele 6 piețe din oraș. Acestea includ vânzarea de produse alimentare preambalate fără elemente de identificare în limba română, lipsa informării cu privire la ingredientele folosite în preparate și alergeni, vânzarea de produse expirate sau fără elemente de identificare, precum și lipsa prețurilor de vânzare pentru anumite produse.
De asemenea, au fost identificate vitrine frigorifice neigienizate, insecte moarte, nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor, folosirea de cântare neetalonate, paviment neigienizat și deteriorat, ustensile de bucătărie neprofesionale și bureți de sârmă, agregate de bucătărie uzate și depozitarea băuturilor pe paviment. Alte probleme includ vânzarea de produse alimentare la temperatura mediului ambiant, pește expus fără gheață sau cu gheață topită, vânzarea de produse cu arsuri de congelare și lipsa mențiunilor privind țara de origine a produselor.
În plus, în saloanele de cosmetică au fost identificate probleme legate de lipsa registrului de sterilizare a instrumentelor și a certificatelor de mentenanță a sterilizatorului, utilizarea de prosoape deteriorate și de benzi de sterilizare expirate, precum și folosirea de produse cosmetice expirate și lipsa vapoforului și a combinei cosmetice.
În sălile de fitness, au fost identificate probleme legate de lipsa Regulamentului de Ordine Interioară și a butonului de panică la saună și a instrucțiunilor de utilizare a acesteia.
Alte probleme includ vânzarea de produse textile fără informații traduse în română, vânzarea de jucării menționate în sistemul de alertă rapidă al UE, Rapex, și de jucării fără informații în limba română privind avertismentele de siguranță, precum și lipsa unor autorizații de funcționare.