Aproximativ 81% dintre bulgari sunt mândri de naționalitatea lor. Potrivit altor 13%, stima de sine nu are nimic de-a face cu identitatea națională.
Doar 5% dintre repondenţi au declarat că nu se mândresc cu faptul că sunt bulgari. Un procent se declară ruşinaţi de naţionalitatea lor.
Definiţia identităţii civice bulgare include chestiuni precum respectul pentru legile acestei ţări şi acceptarea modului de viaţă local, conform sondajului. Adoptarea unor poziţii cetăţeneşti în diferite probleme, precum şi votul în alegerile politice sunt de asemenea identificate drept elemente de bază ale unei identităţi civice.
Folosirea limbii bulgare (70%), simţul apartenenţei la comunitate şi responsabilitatea pentru alţi membri ai comunităţii sunt percepute drept elemente cheie ale identităţii bulgare.
Conform unui procent de 64% dintre intervievaţi, Bulgaria are potenţialul de a se dezvolta bazându-se pe propriile resurse. Aproximativ 43% sunt de părere că prin perseverenţă şi muncă susţinută poţi avea succes în această ţară, scrie agerpres.ro
Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 2.015 de bulgari, bărbaţi şi femei, cu vârsta între 16 şi 75 de ani.