Liderul grupului PSD din Camera Deputaților a depus o inițiativă de modificare a ordonanței privind jocurile de noroc, ce prevede scoaterea tuturor operatorilor în afara localităților, în zone speciale.

 

Stop jocurilor de noroc! Am depus astăzi (miercuri n.r.) în Parlament o inițiativă pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, iar aceasta prevede închiderea tuturor operatorilor din acest segment aflați în interiorul localităților. Știu că o astfel de inițiativă va naște mari controverse, dar cred că este necesară în perspectiva luptei cu dependența față de jocurile de noroc”, a anunțat, pe Facebook, Alfred Simonis.

Conform acestuia, fenomenul a luat o amploare îngrijorătoare, mai ales în rândul tinerilor, aceștia dezvoltând o adicție extrem de periculoasă: „Sute de mii de oameni suferă de pe urma acestui flagel, mai ales că spațiile în care se poate juca se află la tot pasul. Experiența altor state europene ne arată că localizarea sălilor de joc în afara localităților scade numărul jucătorilor, iar prin modificările aduse acestei legi luăm și o măsură de prevenire a dependenței față de jocurile de noroc”, adaugă Simonis.

Citiți și: Rareș Bogdan, furibund împotriva jocurilor de noroc