Kremlinul nu a primit nicio iniţiativă cu privire la încetarea focului în Ucraina de Paştele ortodox, a transmis luni preşedinţia rusă, potrivit EFE şi TASS. Cu un an în urmă, Rusia nu a acceptat o încetare a focului, astfel militarii criminalului Vladimir Putin au continuat atacul. Totuși, acum armata rusă ar fi cu adevărat beneficiara unui acord de încetare temporară a focului, susțin surse din serviciile de informații Occidentale.

 

„Nimeni nu a luat o astfel de iniţiativă. Nu s-a propus” aşa ceva, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Vezi și Armata rusă continuă bombardamentele în Mariupol de Paște

Întrebat dacă Moscova intenţionează să propună singură un astfel de armistiţiu, Peskov a precizat că Rusia a mai făcut acest lucru în trecut, dar „s-a lovit de lipsa de voinţă a regimului de la Kiev de a respecta un astfel de regim” de încetare a focului.

Papa Francisc a făcut apel la un armistiţiu de Paşte în Ucraina în obişnuitul său discurs din Duminica Floriilor.

Ortodocşii sărbătoresc anul acesta Paştele pe 16 aprilie.

Conflictul din Ucraina a fost din nou în centrul mesajului rostit de Suveranul Pontif cu ocazia Paştelui catolic, sărbătorit duminică. În binecuvântarea sa ‘Urbi et Orbi’, Papa Francisc a cerut „ajutor pentru iubitul popor ucrainean” şi „lumină” pentru poporul rus