Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a încheiat campania de verificări a modului în care este respectată legislaţia în domeniu, la centrele de îngrijire a vârstnicilor din întreaga ţară.

 

În total, au avut loc 605 acţiuni de control, fiind date 459 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,625 milioane lei. De asemenea, a fost oprită temporar prestarea serviciilor în 76 de unităţi şi retrase definitiv de la utilizare produse în valoare de peste 90.000 de lei. 

 

ANPC a precizat că, în ultima lună, în cea de-a doua parte a campaniei, au fost derulate 189 acţiuni de control, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 137 de amenzi, în valoare de 1,025 milioane lei.

 

Echipele de control au oprit temporar prestarea serviciilor în 23 unităţi, până la remedierea deficienţelor. 

 

Neregulile înregistrate de echipele de control, în cea de-a doua parte a campaniei, au fost:

existenţa mucegaiului, în spaţiile de cazare; folosirea mobilierului deteriorat, a unor perne vechi, uzate, pătate, fără huse de protecţie; funcţionarea în spaţii insalubre şi deteriorate; neafişarea programului de vizită, a procedurii de admitere, a tarifelor, a pliantelor informative privind activităţile derulate şi serviciile oferite; lipsa probelor din toate mâncărurile pregatite, care ar trebui păstrate timp de 48 ore; folosirea unor medicamente cu termen de valabilitate depăşit; supraaglomerarea spaţiilor de cazare sau cazarea în spaţii improprii (nerespectarea spaţiului minim alocat/persoană, prevăzut de lege).

 

De asemenea, comisarii ANPC au mai descoperit: utilizarea unor produse alimentare nesigure (fără elemente de identificare şi caracterizare, produse desigilate păstrate la temperatura mediului ambiant); lipsa menţiunilor privind ingredientele cu potenţial alergen şi cele referitoare la gramajele preparatelor, în meniu sau chiar lipsa meniurilor avizate de personalul de specialitate; folosirea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită;  modificarea stării termice a produselor; folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor şi preparatelor, insalubre, cu praf în exces, rugină şi chedere cu mucegai, gheaţă în exces; folosirea unor echipamente de gătire, în blocul alimentar, neigienizate şi cu pete de rugină; utilizarea veselei şi a unor ustensile de lucru neprofesionale; lipsa unora dintre autorizaţiile de funcţionare depozitare necorespunzătoare a produselor.

 

 

Alte deficienţe găsite de echipele de control au fost:  folosirea unor coşuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare; lipsa mobilierului necesar beneficiarilor (noptiere, scaune etc.); utilizarea unor lenjerii de pat şi saltele neconforme, neigienizate, cu pete lipsa unor robineţi la baie sau a altor elemente din baie, existenţa unor uşi deformate; existenţa igienei precare în băi şi spaţiile de cazare; utilizarea unor aparate de măsură şi control, fără a fi verificate metrologic.