Un accident feroviar a avut loc vineri seară în județul Prahova, când un tren de călători care transporta 50 de persoane s-a ciocnit cu un camion. Potrivit primelor informații, patru persoane au refuzat să fie transportate la spital și au primit îngrijiri medicale în urma accidentului.
Accidentul a avut loc la o trecere cu calea ferată din comuna Măgurele, judeţul Prahova, unde un tren care circula pe ruta Ploieşti-Măneciu a lovit un camion cu două remorci încărcate cu lemn.
În tren se aflau 50 de pasageri, iar în urma impactului patru dintre ei au nevoie de îngrijiri medicale, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Ulterior, cele patru persoane au refuzat să fie transportate la spital spune spotmedia.ro
Una dintre remorci, care a fost lovită de garnitura feroviară, s-a răsturnat, fără a pierde încărcătura. În urma impactului, compartimentul motor al trenului a fost avariat.
Traficul feroviar a fost blocat în zonă, la fel şi cel rutier. Ulterior, traficul feroviar s-a reluat și trenul și-a continuat deplasarea.