„Da, am fost unul dintre cei care au cerut plafonarea”, a afirmat Marcel Ciolacu, chestionat miercuri la Europa FM dacă e de acord cu plafonarea preţuri RCA la nivel lunii martie 2022, pe perioadă dde 6 luni, cu posibilitate de prelungire.
Întrebat ce opinie are despre faptul că Bogdan Chiriţoiu spune că este în regulă această plafonare, cu condiţia să existe şi o limitare la preţul reparaţiilor, liderul PSD a răspuns: „Domnule, dacă e el aşa deştept preşedintele Consiliului Concurenţei, de ce nu vine el să conducă România?”.
„Domnul Chiriţoiu are tupeul să mai vină să îşi dea cu părerea? Consiliul Concurenţei este o instituţie anchilozată. Cum e posibil şi pentru ASF şi Consiliul Concurenţei să ai patru falimente pe acelaşi domeniu şi, după al patrulea faliment, să facem aceleaşi greşeli şi să nu ai nimic pregătit să intervii rapid? Am avut unul. Primul a ocupat cât mai mult din piaţă. A venit cu un preţ mic şi era clar că va intra în faliment, la un moment dat. E nesustenabil. Al doilea a ocupat 80% din piaţă. A dat faliment. Nici Consiliul Concurenţei, nici ASF nu au făcut modificări repede. Măcar ASF a avut bunul simţ să vina în Parlament, forul care l-a votat, şi să dea explicaţii”, a continuat Ciolacu.
Acesta a reinterat faptul că CEC Bank şi EximBank trebuie să îşi asume chestiunea poliţelor RCA, deoarece statul român nu are această pârghie într-o zonă atât de sensibilă.
„Cu plafonarea se creează instrumente. CEC Bank şi EximBank trebuie să îşi asume. Statul român nu mai are această pârghie într-o zonă atât de sensibilă şi într-un serviciu public, astfel încât să transferi imediat atunci când, Doamne fereşte, se întâmplă un faliment. Nu când a devenit o practică şi nimeni nu a venit cu modificări. Vor modificări legislative. Nu ai voie să ocupi atâta din piaţă. Aici e rostul Consiliului Concurenţei. Unde a fost Consiliul Concurenţei când a văzut că cineva ocupă 80% din piaţă, având un preţ redus. Pe urmă, când a ocupat 80% din piaţă, a făcut preţul pieţei. De aceea există Consiliul Concurenţei. Să nu existe aşa ceva”, a explicat Ciolacu.
Referitor la faptul că toată lumea spune că după cele 6 sau 9 luni, va exploda preţul, dacă nu statul nu va veni cu o firmă de stat care să facă acelaşi lucru şi anume să pună preţuri foarte ieftine, Marcel Ciolacu a spus că „nu există preţuri foarte ieftine, pentru că trebuie să existe un mediu concurenţial”.
„Firma de stat, în primul rând nu este nevoie ca statul să o impună pe piaţă pentru că dezechilibrezi piaţa. Îţi trebuie firmă de stat atunci când, din greşeală sau din ceva excepţional, cineva a intrat în faliment. În acest moment, practica pe această zonă în România nu este dacă excepţional intră cineva în faliment. Contragarantarea şi garantarea acoperă, în momentul acesta, ce s-a întâmplat la compania respectivă. De ce au fost lăsaţi să se ajungă şi să aibă această cotă de piaţă? Aceasta este altă întrebare”, a mai precizat liderul PSD.
El a adăugat că „avem acest dar de a reinventa apa caldă”, însă trebuie să vedem legislaţia şi practica europeană pentru a interveni cum trebuie şi a crea acest sistem concurenţial.
„În primul şi în primul rând reglementatorul, ASF trebuie să vină să facă aceste propuneri, venind la consultările în Parlament. În acest moment a fost creată pârghia de a face o legislaţie. Avem acest dar de a reinventa apa caldă. Trebuie să vedem care este legislaţia şi practica europeană şi să venim exact cum este acolo şi să creăm acest sistem concurenţial. Este o emoţie şi în momentul în care există o emoţie, întotdeauna preţurile cresc şi ştim lucrul acesta. Nu cred că ne dorim acest lucru. Toată lumea care este asigurată este în acest moment despăgubită şi vom vedea unde trebuie găsit echilibrul între costul de reparaţii şi preţul asigurărilor”, a conchis Ciolacu.
Deputatul PSD Gabriel Zetea a precizat că ar vrea ca şeful Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu să accepte invitaţia Parlamentului de a veni să explice de ce nu a propus măsuri concrete înainte ca 80% din piaţa RCA să fie deţinut de companii care ulterior dau faliment. Social-democratul a adăugat că refuzul acestuia de a veni în Legislativ este „un act de aroganţă extremă”, iar dacă Chiriţoiu nu vine la următorul termen în Parlament, atunci PSD va propune revocarea lui din funcţie.
Proiectul de plafonarea a tarifelor RCA pe şase luni, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe. Autorităţile vor astfel să îngheţe temporar, pentru 6 luni, tarifele de primă practicate de asigurători pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022, iar în situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie, 2023 atunci asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă, „astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.
Comisionul de distribuţie se va limita la un maximum de 8% din prima brută încasată. În ultima perioadă a fost înregistrată o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA, se arată în document, iar prin această măsură „se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023”.