Pădure
Pădure

Pădurile sunt una dintre cele mai importante resurse naturale ale noastre, dar, din păcate, existența lor este amenințată de defrișări și schimbări climatice. Am mers în zona Lina Kosti, sat din municipiul Talpa, Teleorman, pentru a vedea cum sunt activitățile de plantare voluntară și pentru a planta de la zero 25.000 de puieți de salcâm și stejar plută.

În zona Linia Costii s-au alăturat un număr semnificativ de voluntari pregătiți să facă parte din această schimbare.

„Ne mândrim cu faptul că am mobilizat zeci de mii de voluntari la acțiunile noastre de împădurire. Ne mândrim cu faptul că am ajuns în mai multe localități din țara noastră”, povestește Dr. Mihai Enescu, șef de lucrări, USAMV București.

Primele plantații au deja rezultate vizibile

Dr. Mihai Enescu, șef de lucrări, USAMV București, ne spune cum primele plantații au deja rezultate vizibile: „Mă mândresc cu faptul că deja primele noastre plantații înființate în toamna anului 2019 sau primăvara anului 2020 sunt vizibile. Eu sunt unul din inginerii silvici care vin și sprijină această inițiativă foarte frumoasă a OMV Petrom pentru că venim cu știința.”

Cel mai important proiect de împăduriri din România

Andrei Coșuleanu, președinte Act for Tomorrow, ne spune că „România plantează pentru mâine” este o inițiativă de împădurire impresionantă demarată de OMV Petrom și mai multe ONG-uri. Scopul acesteia este de a planta milioane de copaci în România pentru a proteja mediul și a combate schimbările climatice privind hotnews.ro

Dr. Mihai Enescu, șef de lucrări, USAMV București, ne-a explicat că este foarte important ca oamenii să învețe cum să planteze corect și să aibă grijă de noile culturi, indiferent de tipul de teren pe care îl abordează. Plantarea este doar prima etapă, oamenii trebuie să investească mult timp și efort în menținerea acestor culturi pentru a se dezvolta sănătos și a avea un impact pozitiv asupra mediului înconjurător.

„ E ca și în viață, faci un copil, evident nu îl lași pe stradă, ai grijă de el să meargă la grădiniță, la școală ș.a.m.d. Așa se întâmplă și cu tinerele noastre plantații. Nu este suficient să plantezi puieții, ci e musai, este obligatoriu să îi îngrijim în următorii 2-3 ani dacă vorbim, de exemplu, de salcâm, dar pot fi și 7-8-10 ani dacă vorbim de speciile de stejar. Pentru că, pe parcursul acestor ani, tinerii puieți se dezvoltă și sunt supuși mai multor provocări cum ar fi atunci când sunt concurați de ierburile din jur, spre exemplu, și e nevoie să intervenim cu lucrări de descopleșire”, spune Dr. Mihai Enescu, șef de lucrări, USAMV București.

Programul “România plantează pentru mâine” este o inițiativă finanțată în întregime din surse private, cu o contribuție impresionantă de 5,7 milioane de euro. În perioada 2020-2023, peste 2.000.000 de puieți au fost plantați pe o suprafață de 450 de hectare. Pe parcursul celor trei ani, campania a reușit să mobilizeze peste 10.000 de voluntari, care au participat la 60 de evenimente de plantare, desfășurate în 24 de județe și 71 de comunități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.