Procurorii DIICOT au reținut șapte inculpați în arest pentru 24 de ore și control judiciar pentru 60 de zile a altor șase într-un dosar de trafic de droguri la liceu din București.
“La data de 20 martie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a şapte inculpaţi şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de trei inculpaţi, dintre care unul minor, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc”, a informat, marţi, DIICOT.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantităţile de aproximativ 300 de grame de canabis, două grame de cocaină, cinci grame de ketamină şi comprimate din categoria benzodiazepinelor, cinci mărunţitoare mecanice, patru cântare electronice de mare precizie, mai multe telefoane mobile cu cartele SIM şi suma de 4.700 de lei, despre care există bănuiala rezonabilă că ar proveni din activităţi de trafic de droguri.
“Anterior, în urma activităţilor desfăşurate în cauză, au fost capturate droguri de risc şi mare risc, canabis în cantitate de 300 de grame şi 10 grame de cocaină”, arată sursa citată.
În cauză se efectuează cercetări şi cu privire la alte şapte persoane, care au dobândit calitatea de suspect.
Citește și: Noul Ford Explorer
Marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor şapte inculpaţi.
“La activităţi au participat poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Siguranţă Şcolară şi jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”, precizează agerpres.ro
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale.
[…] Vezi și: Șapte persoane arestate pentru trafic de droguri în liceu […]
[…] Citește și: Șapte persoane arestate pentru trafic de droguri în liceu […]