SeminarTeologic
SeminarTeologic

Un preot al Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare, diriginte la o clasă de studenți, a fost acuzat că a manipulat emoțional eleve minore, dându-le alcool și pozând cu ele în pat. Mesajele sexual explicite pe care le-a transmis fetelor au fost și ele făcute publice.
Mai multe fotografii și imagini compromițătoare dintr-o excursie cu profesorul Daniel Farcaș au fost făcute publice de Recorder. De asemenea, mesajele cu tentă sexuală pe care acesta le-a trimis fetelor care aveau atunci doar 15 ani sunt revoltătoare.

Îninte ca acestea să ajungă în presă, imaginile și celelalte dovezi au ajuns la conducerea Seminarului, dar și la Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, membru în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În fața acestor înalte fețe bisericești s-au prezentat și două eleve care au reclamat comportamentul arhidiaconului profesor.

De asemenea, sub protecția anonimatului, două adolescente au făcut publice experiențele traumatizante pe care le-au avut cu cadrul didactic.

„Hai să fim prieteni”

În conversațiile pe WhatsApp, Farcaș îi spune uneia dintre eleve, printre altele, “Hai să nu mai avem relația elev-profesor, hai să fim prieteni!”.

Cu toate acestea, sancțiunile dictate împotriva lui Daniel Farcaș au fost fie minore, fie motivate de aspecte care n-au avut legătură cu situația de la Seminar. Pe linie școlară, o parte dintre măsurile luate de conducerea școlii au devenit, în câteva luni, inexistente, mai arată adevarul.ro

ProfesorMinore
ProfesorMinore

Profesorul a rămas, în continuare, la catedră, profesor de Morală și Vechiul Testament, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, predând inclusiv la clasa de fete cu care a fost în excursie.

Cazul este revoltător prin sfidarea și ipocrizia care unesc două dintre cele mai influente instituții din România: Biserica și Școala, două instituții care au menirea de a educa și de a le oferi suport moral celor în nevoie, dar nu înainte de a-și proteja propriile interese.

După apariția în presă a imaginilor cimpromițătoare, profesorul Daniel Farcaş de la Seminarul Teologic Liceal ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare nu mai are voie să predea elevilor.

CItește și: Senatorii şi deputaţii francezi ajung la un acord asupra unui proiect de lege contestat privind reforma pensionării

Citește și: Limba română înlocuiește limba moldovenească în toate legile Republicii Moldova

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.