Creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor, în anul 2022, s-au cifrat la 126,7 miliarde lei, în creştere cu peste 14% comparativ cu nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2021, anunţă Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
”Creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor, în anul 2022, s-au cifrat la 126,7 miliarde lei, în creştere cu peste 14% comparativ cu nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2021. Împrumuturile noi accesate de segmentul neguvernamental au totalizat 110,5 miliarde lei în anul 2021. Creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de 59% în totalul creditelor noi acordate la nivelul anului 2022”, anunţă ARB.
Volumul creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor reprezintă aproape 35% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii decembrie 2022. Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 363,6 miliarde lei la finele anului trecut, este calculat ca diferenţa dintre totalul creditelor acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite.
Anul trecut companiile au contractat credite în valoare de 74,8 miliarde lei, activitatea de creditare fiind susţinută şi de programele guvernamentale care s-au desfăşurat. Companiile au accesat credite noi în proporţie aproape egală în lei şi în valută. Creditele în lei s-au cifrat la 38,4 miliarde lei în proporţie de 51,26% din totalul creditelor, restul fiind credite contractate în special în euro şi mai puţin în dolari. Se remarcă o creştere a apetitului firmelor pentru creditele în euro în 2022, care s-au cifrat la 6,75 miliarde euro, faţă de numai 3,63 miliarde euro în 2021.
Dictatorul Lukașenko caută sprijin în China la președintele Xi Jinping
În 2022, populaţia a accesat credite noi în valoare de aproape 52 miliarde lei, ponderea în totalul împrumuturilor noi fiind de 41%. Repartiţia pe monede arată că populaţia a accesat aproape numai credite în lei, în proporţie de aproape 98%, conducând la eliminarea riscului valutar.