Luni, 20 februarie, Ministerul de Externe din China a transmis că Statele Unite nu sunt în măsură să dea lecții în ceea ce privește furnizarea de arme, în condițiile în care Washingtonul este îngrijorat că Beijingul ar putea furniza sprijin letal pentru Rusia iar șeful diplomației chineze, Wang Yi, era așteptat la Moscova și s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin.

„Partea americană, nu cea chineză, este cea care furnizează un flux constant de arme pe câmpul de luptă”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Wang Wenbin, citat de CNN.

„Partea americană nu este calificată să dea lecţii Chinei şi nu vom accepta niciodată ca SUA să dicteze sau chiar să exercite presiuni asupra relaţiilor sino-ruse”, a adăugat el.

„Cine face apel la dialog şi pace şi cine împarte cuţite şi încurajează confruntarea?” a întrebat Wang Wenbin retoric.

China dorește să medieze pacea dintre Rusia și Ucraina. Purtătorul de cuvânt a adăugat că Beijingul continuă să „îndemne la pace şi să promoveze discuţiile” pentru a rezolva conflictul din Ucraina şi îşi menţine ferm poziţia de „a juca un rol constructiv în promovarea dezescaladării şi calmării situaţiei”.

Wang Wenbin a spus că „parteneriatul de colaborare cuprinzător” al Chinei cu Rusia se bazează pe „nealiniere, non-confruntare şi neatacarea unor terţe părţi” și că este „o chestiune care ţine de suveranitatea a două ţări independente”.

„Nu vom accepta niciodată ca SUA să arate cu degetul în relaţiile sino-ruse sau chiar să ne constrângă”, a mai spus Wang Wenbin.

Duminică, 19 februarie, secretarul de stat american Anthony Blinken a declarat că este îngrijorat că Beijingul ia în considerare intensificarea parteneriatului cu Rusia furnizând „sprijin letal” armatei ruse. Blinken a abordat acest subiect când s-a întâlnit cu diplomatul cu rangul cel mai înalt al Chinei, Wang Yi.

Wang Yi s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin

Aceste declarații au venit în contextul în care Wang Yi, consilierul pe politică externă al preşedintelui chinez Xi Jinping, era așteptat la Moscova, după ce în weekend a participat la Conferința de Securitate de la München. Diplomatul este şeful Comisiei pentru Afaceri Externe a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez şi membru al conducerii din China.

Luni, Kremlinul a transmis că nu exclude o întâlnire a lui Wang Yi cu Vladimir Putin.

„Nu excludem o întâlnire între domnul Wang Yi şi preşedinte, el va fi într-adevăr la Moscova. Vă vom informa cu privire la dată”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Guvernului, adăugând că „relaţiile dintre Rusia şi China sunt de natură multidimensională, aliată”.

„Ordinea de zi este clară şi foarte amplă, aşa că sunt multe de discutat”, a mai precizat Peskov.