Viata & Natura

Un tanar a fost gonit de la restaurant pentru ca era prea sarac. Dupa o oră, baiatul a revenit, iar chelnerii au ramas masca cine era acesta! – VIDEO

Anunt

Se spune că toți oamenii sunt și trebuie să fie egali. Cu toate acestea, și în zilele noastre, dacă nu ai un lucru pe care alții îl dețin deja, nu se mai poate vorbi de niciun raport de egalitate.

Asta este valabil atât în cazul banilor, cât și în cazul funcției pe care o ai la serviciu sau a simplului mod în care arăți. De mici am fost învățați că nu trebuie să judecăm omul după felul în care acesta este îmbrăcat.

Prin experimentul de mai jos, tânărul le readuce aminte oamenilor că lucrurile stau fix ca cele de mai sus. Interesat să afle care este reacția oamenilor, un tânăr a hotărât să facă un experiment simplu, totul fiind filmat.

Mai întâi, omul s-a îmbrăcat în niște haine șifonate și mai puțin curate, reușind să adopte o înfățișare neglijentă. Apoi, băiatul a mers la un restaurant să bea o cafea cu banii pe care i-a câștigat de-a lungul zilei, cerșind pe stradă, aparent.

Anunt

Încă de la intrarea în local, personalul nu l-a privit cu ochi buni și au refuzat să îl servească, alungându-l din restaurant. Intrigat de ceea ce s-a întâmplat, același bărbat, a revenit în același restaurant după doar o oră.

De data aceasta, era bine îmbrăcat, coborând dintr-o mașină foarte scumpă. Așa cum bănuia, chelnerii s-au arătat foarte dornici să-l servească. Tânărul le-a spus cine este de fapt și le-a dat o lecție pe care, sperăm că nu o vor uita curând și care îi va determina să-și schimbe comportamentul față de oameni.


JoshPalerLin via youtube.com

Anunt

sursa: mai multe pe a1.ro

loading...

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Disclaimer

Toate articolele de pe acest blog au un rol informativ (şi eventual de divertisment) şi in niciun caz nu ţin locul unor consultatii medicale sau psihologice. Va rugam sa va adresati unui medic competent.

Copyright © 2018 Romania Informata

To Top