Sanatate

Studiu: Ceaiul foarte fierbinte favorizează apariţia cancerului esofagian !

Anunt

Ceaiul fierbinte poate să contribuie la apariţia cancerului esofagian, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Teheran într-o regiune din nordul Iranului, unde se bea mult ceai negru, iar rata îmbolnăvirilor cu diverse forme de cancer la esofag este una din cele mai ridicate din lume.

Cancerul la esofag, a cărui formă comună se numeşte carcinom scuamocelular, face peste 500.000 de victime în fiecare an, la nivel mondial, au anunţat autorii acestui studiu publicat în revista British Medical Journal.

În Europa şi în America de Nord, maladia este provocată, în principal, de fumat şi consumul de alcool, afectând mai mult bărbaţii decât femeile.

Mai multe studii anterioare au susţinut teoria potrivit căreia băuturile consumate la temperaturi ridicate reprezintă un factor de risc.

Cercetătorii de la Universitatea din Teheran au investigat cu atenţie provincia Golestan, din nordul Iranului, deoarece ea prezintă una dintre cele mai ridicate rate de îmbolnăvire din lume.

Anunt

Cu toate acestea, locuitorii din această provincie fumează foarte puţin şi consumă puţin alcool, însă femeile sunt la fel de afectate ca şi bărbaţii.

În schimb, în această provincie se bea foarte mult ceai.

Oamenii de stiinta au comparat obiceiurile de consum ale 300 de persoane suferind de carcinom scuamocelular cu cele ale 571 de persoane sănătoase, din aceeaşi regiune. 97% dintre participanţii la studiu consumau cu regularitate ceai negru, în medie, peste un litru pe zi.

39% dintre participanţi consumau ceaiul la o temperatură de sub 60 de grade Celsius, 39% – la temperaturi de 60-64 de grade Celsius, iar 22% – la peste 65 de grade Celsius.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, servirea ceaiului la temperaturi ridicate (65-69 de grade Celsius) dublează riscul de apariţie a cancerului esofagian, iar consumul ceaiului fierbinte (la peste 70 de grade Celsius) contribuie la creşterea de opt ori a acestei probabilităţi.

Anunt

În opinia cercetătorilor, acest efect al ceaiului fierbinte poate fi explicat prin arsurile termice repetate, în urma cărora epiteliul devine sensibil în faţa unor factori mutageni sau cancerigeni. Mecanismul prin care temperatura înaltă facilitează dezvoltarea tumorilor va trebui să fie studiat în continuare.

Sursa: American Medicine Journal
mai multe pe frunza-verde.ro

loading...

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Disclaimer

Toate articolele de pe acest blog au un rol informativ (şi eventual de divertisment) şi in niciun caz nu ţin locul unor consultatii medicale sau psihologice. Va rugam sa va adresati unui medic competent.

Copyright © 2018 Romania Informata

To Top