Sanatate

Cum scapi de calcaiele crapate iar pielea picioarelor sa devina catifelata – Reteta

Anunt

Iarna, călcâiele crăpate și aspre constituie o problemă foarte des întâlnită. Deși la prima vedere pare simplă de rezolvat, atunci când devine o adevărată suferință fizică în urma adâncirii fisurilor și apariției sângerărilor, trebuie luate urgent măsuri. Care sunt cele mai bune leacuri, găsiți în rândurile de mai jos.

Una dintre cauze: lipsa unor vitamine și minerale

Înainte de toate, o persoană care s-a trezit cu călcâie aspre și crăpate trebuie să știe care sunt principalele cauze ale apariției acestora. Potrivit specialiștilor, un rol important îl are lipsa unor vitamine și minerale (vitamina E, calciu, fier, zinc, acizi grași Omega 3). Dar și boli precum diabetul, psoriazisul, eczemele sau afecțiunile glandei tiroide. De asemenea, la crăparea călcâielor contribuie atât mersul în picioarele goale pe podele dure, cât și supraponderabilitatea. Nu în ultimul rând, igiena neadecvată a picioarelor duce la o asemenea problemă, dar și înaintarea în vârstă, când pielea își pierde elasticitatea.

Busuiocul, remediu-minune

Una dintre plantele indicate pentru a reda călcâielor frumusețea de altădată este busuiocul. Se amestecă 20 g plantă uscată și măcinată cât mai fin cu 30 g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Componentele se pun la foc slab până se topesc, se lasă la răcit, apoi se toarnă în cutii de plastic. Cu această poțiune se ung călcâiele în fiecare seară, timp de o săptămână. Utilă în astfel de cazuri este și alifia de gălbenele cu ceapă. Preparatul se obține astfel: se dă o ceapă pe răzătoarea mică și se amestecă bine cu alifie de gălbenele. Se ung călcâiele în fiecare seară și se pun șosete pentru a nu murdări lenjeria. Unul dintre cele mai bune remedii pentru catifelarea călcâielor este amestecul de usturoi și miere. O căpățână de usturoi se pisează foarte bine, apoi se amestecă împreună cu miere, iar compoziția se aplică direct pe piele, lăsând să acţioneze timp de 20 de minute.

Anunt

Gălbenelele cu untură au efect revigorant

Gălbenelele sunt la fel de bune și în amestec cu untură. Se pun într-un vas trei linguri cu untură albă și se lasă pe foc până se topește. Peste untura lichefiată se adaugă un pumn mare cu gălbenele proaspete și se dă amestecul în clocot zece minute. Se toarnă compoziția într-un borcan cu capac și se depozitează în frigider. Se ung călcâiele în fiecare seară, după ce în prealabil au fost înmuiate în apă caldă și frecate cu piatra ponce. Nucul este, de asemenea, de mare ajutor persoanelor care au călcâie aspre sau crăpate. Se amestecă 100 ml ulei de floarea-soarelui cu 15 g pulbere din frunze de nuc și 15 g ceară de albine. Pulberea se pune în ulei şi se lasă la macerat șapte zile, apoi se strecoară şi se adaugă în ceara care se încălzeşte pe foc, în baie de abur, amestecând 30 de minute. Se pune într-un recipient şi apoi se lasă să se răcească. Se aplică de două ori pe zi. Scrubul cu portocale şi ulei are efecte revigorante uimitoare. Se amestecă o cană cu ulei vegetal şi o cană cu sare de mare. Se taie două portocale felii rotunde și se scufundă în acest amestec, apoi se masează cu putere călcâiele timp de zece minute. Se îndepărtează cu apă călduță. Același efect îl are și masarea călcâielor cu lămâie.

Pentru prevenirea călcâielor crăpate și stimularea circulației sângelui se recomandă alternarea apei calde cu cea rece. După duș se aplică ulei de levănțică în combinaţie cu ulei de măsline. Se evită mersul mult pe jos în picioarele goale și se folosește încălțăminte care să fie cât mai comodă.

SFAT. În cazurile mai grave se recomandă amestecarea vitaminei A cu crema folosită frecvent, pentru a regenera pielea din zona respectivă.

Anunt

Pentru exfoliere se folosește zaț de cafea, sare de mare, zahăr, tărâțe de grâu, mălai. Pentru hidratare se aplică zilnic ulei de măsline, de cocos, avocado sau ulei de migdale.

sursa: autor Carmen Ciripoiu mai multe pe taifasuri.ro
“Conținutul articolelor este doar informativ și nu poate inlocui sfatul medicului! Pentru un diagnostic corect, vă rugam adresati-va unui medic specialist.”

loading...

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Disclaimer

Toate articolele de pe acest blog au un rol informativ (şi eventual de divertisment) şi in niciun caz nu ţin locul unor consultatii medicale sau psihologice. Va rugam sa va adresati unui medic competent.

Copyright © 2018 Romania Informata

To Top